Acasă93Timiş: Ministrul Transporturilor a semnat contractul pentru realizarea tronsonului de autostradă dintre...

Timiş: Ministrul Transporturilor a semnat contractul pentru realizarea tronsonului de autostradă dintre Margina şi Holdea

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şeful CNAIR şi antreprenorul UMB au semnat, vineri, la Timişoara, contractul de proiectare şi execuţie a tronsonului de pe Autostrada Lugoj – Deva, dintre Margina şi Holdea.

Segmentul de autostradă finanţat prin PNRR are o lungime de 9,13 kilometri, din care 2 km sunt prevăzuţi cu tuneluri cu galerie dublă, iar termenul limită de finalizare este august 2026.

Întrucât nu a fost depusă nicio contestaţie după anunţarea rezultatului licitaţiei pentru execuţia lucrărilor, asocierea UMB – Euro Asfalt a câştigat contractul de 400 de milioane de euro.

‘Este o companie extrem de serioasă care pe toate contractele a respectat termenele, a avut lucrări şi la noi în zonă, le-a terminat în termenii contractului, de obicei înainte de termen. Este un lucru bun că o companie românească se ridică la un asemenea nivel şi ştacheta pe care o ridică UMB îi obligă pe ceilalţi să îşi îndrepte activitatea’, a declarat Sorin Grindeanu.

Odată cu finalizarea acestui tronson de autostradă, şoferii vor avea facilitate de transport mai rapid, fiind una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură mare pentru vestul ţării, în condiţiile în care drumul naţional DN 68A este cel mai tranzitat din zonă, supraaglomerat.

În altă ordine de idei, ministrul Transporturilor a punctat faptul că la finalul săptămânii trecute CNAIR a emis o nouă serie de certificate negative pentru două companii care au lucrări în zona de vest, respectiv, pe varianta de ocolitoare şi pe drumul de legătură sau descărcarea de la A1.

‘Eu nu am venit şi nu m-aţi văzut să vin şi să rup contracte, nu cred ca acesta este rolul unui ministru. Rolul unui ministru este să găsească modalităţi prin care contractele să fie duse la bun sfârşit, să fie în termen şi în termenele asumate de către părţi. Avem în Timiş o acţiune de acest tip de reziliere (…). În zona Maşloc, Pişchia şi altele, de un an nu am mai văzut nimic acolo (…). Ştiu că este drumul Consiliului Judeţean, pentru că eu am început proiectul acesta, în 2016, cu exproprieri. S-au făcut prea puţine lucruri de atunci până acum. S-a reuşit această reziliere, dar nu s-a făcut niciun pas înainte’, a arătat ministrul Transporturilor.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks