AcasăStiri generaleTimiş: Musicalul satiric 'Chiritza în concert' deschide FEST-FDR

Timiş: Musicalul satiric ‘Chiritza în concert’ deschide FEST-FDR

Noua ediţie a FEST-FDR debutează, sâmbătă, ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului Naţional Timişoara (TNTm), cu ‘Chiritza în concert’, un spectacol-concert al Teatrului Naţional din Cluj, spectacol despre care presa de specialitate a scris că este ‘o victorie a teatrului comic şi satiric’.

Semnat de Ada Milea şi prezentat în cadrul FDR Contemporan, ‘Chiritza în concert’ invită publicul la un musical satiric, la un hohot de râs mai degrabă necruţător cu prostia, îngâmfarea şi arivismul, anunţă un comunicat al TNTm, remis, vineri, AGERPRES.

Prima zi de festival continuă de la ora 20.00 la Sala 2, cu spectacolul ‘Toată liniştea din lume’, de Mihaela Michailov şi Radu Apostol, în regia lui Radu Apostol, un spectacol care, prin intermediul foarte talentatei actriţe de teatru şi film Katia Pascariu, spune povestea emoţionantă a mii de femei care îşi cresc copiii singure. Spectacolul este realizat de Asociaţia ADO şi Centrul de Teatru Educaţional ‘Replika’ din Bucureşti.

FEST-FDR continuă, duminică, de la ora 19.00, în Sala Mare, cu spectacol extrem de personal, de emoţionant şi de sensibil, ‘MaMe’, o producţie a Teatrului ‘Fani Tardini’ din Galaţi, semnat de regizorul Cristian Ban.

Spectacolul este urmat, de la ora 20.30, în Holul cu oglinzi al Teatrului Naţional, de prima întâlnire Studio FEST-FDR, în care publicul şi artiştii din spectacol pot discuta deschis despre spectacol, despre ideile şi emoţiile provocate actorilor şi spectatorilor care au ocazia de a participa la acest mare exerciţiu de sinceritate.

A doua zi de spectacol se încheie în aceeaşi notă a reîntoarcerii la emoţiile primare. La Sala 2, de la ora 21.00, Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ prezintă spectacolul ‘Pattern’, în care Daniel Chirilă, în dublă calitate de autor şi regizor, cercetează legăturile complicate pe care prezenţa şi, mai ales, absenţa unui tată le face şi le desface în destinul unui bărbat ajuns, el însuşi, la maturitate.

FEST-FDR începe săptămâna cu spectacolul ‘Ură şi pisoi’ de Andrei Ursu, dramaturg timişorean, unul dintre primii câştigători ai Concursului Naţional de Dramaturgie. Spectacolul Teatrului BASCA este produs de Solidart, în parteneriat cu ATCEC, cu sprijinul municipalităţii, prin intermediul programului cultural prioritar ‘Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2021’ şi este programat în festival luni, de la ora 18.00 la Studio ‘Uţu Strugari’. Actriţa Ana-Maria Ursu şi Victor Dragoş, regizorul spectacolului, au creat un spectacol încărcat de umor, dar şi de sarcasm, spectacol ‘despre oameni, media, internet şi manipulare în România zilelor noastre’.

Tot luni, de la ora 19.00 la Sala Mare, Teatrul Naţional din Timişoara prezintă în cadrul FEST al FEST-FDR spectacolul ‘Zorba Grecul’ de Nikos Kazantzakis, piesă originală de Hristo Boicev, în regia Mihaelei Lichiardopol şi în interpretarea emoţionantă a actorului Ion Rizea în rolul titular; un spectacol care vorbeşte despre acceptarea cu bucurie şi cu împăcare a vieţii, dincolo de suferinţă şi în conştiinţa solară a realităţii că iubirea şi moartea sunt cele două feţe ale existenţei.

Ziua se încheie cu un alt text fundamental al literaturii dramatice a lumii. Teatrul Nottara din Bucureşti prezintă ‘Lecţia’ de Eugene Ionesco, în regia lui Felix Alexa, de la ora 21, la Sala 2, cu o distribuţie redutabilă – Catrinel Dumitrescu, Gabriel Răuţă şi Ioana Calotă.

Timp de nouă zile, prin spectacole, prin întâlnirile Studio FEST-FDR, ca şi prin acţiunea Teatru-lectură în Parcul Civic, această ediţie coagulează experienţa perioadei ultimului an într-un singur cuvânt: ‘Seminţe’.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks