Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, i-a cerut din nou, marţi, edilului în funcţie, Dominic Fritz, să facă dovada că are domiciliul în Timişoara, pentru că ‘nu poate fi mai presus de lege în ţara aceasta, numai pentru că nu-i este cetăţean’. ‘Aţi minţit în dosarul de alegeri, aţi minţit în dosarul de la jurământ, minţiţi continuu din prima zi de mandat. Ia prezentaţi dumneavoastră (…) dovada că aveţi domiciliul în Timişoara. Este simplu: fotocopii după paginile din cartea de identitate şi din paşaport, ambele eliberate de autorităţile germane, în care este înscris domiciliul. Pentru că nu puteţi fi dumneavoastră mai presus de lege în ţara aceasta, numai pentru că nu-i sunteţi cetăţean. Aşa cum dacă, de exemplu, domnul Toma, primarul Girocului, şi-ar pierde de drept mandatul – atenţie: unul corect obţinut în cazul său! – în clipa în care n-ar avea domiciliul în Giroc, ci de exemplu la 100 m de Giroc, în Timişoara, tot aşa şi mandatul dumneavoastră este pierdut de imediat de după jurământ, pentru că aveţi domiciliul în Germania’, arată Nicolae Robu, într-o postare pe facebook. Fostul edil atrage atenţia şi asupra faptului că Dominic Fritz şi-a delegat semnăturile, de teama DNA, rămânând ‘primar fără portofoliu’. ‘Crezând că veţi scăpa de DNA, aţi delegat semnăturile şi aţi rămas primar fără portofoliu – unic în România. Dar dumneavoastră aţi delegat ceva ce de fapt nu aveaţi, domnule. Dumneavoastră nu aveaţi drept de semnătura nicio clipă, pentru că mandatul dumneavoastră este nul de drept din start. Domnule Fritz, ‘cazul Fritz’ va fi cel mai ‘gras’ caz al DNA de mulţi ani încoace’, spune Nicolae Robu. Fostul primar l-a acuzat pe Dominic Fritz şi că a blocat toate proiectele pe care el le-a lăsat în lucru. ‘Să vă fie ruşine, domnule Fritz! Faceţi de râs poporul german pe care noi românii, mai ales bănăţenii, îl admirăm pentru tot ce a dat el umanităţii în ştiinţă, artă, tehnologie etc. (…). Eu am demonstrat prin fapte capacitatea de a face. Nu am început niciun proiect pe care să nu-l duc la bun sfârşit pe motiv că nu am asiguraţi banii. (…). Dumneavoastră nu aţi fost în stare de nimic, vârful carierei dumneavoastră reale, nu romanţate, fiind poziţia de secretară a unui pensionar, care cu 10 ani înainte de a vă oferi acest post de secretară a fost preşedinte. (…). Aţi blocat tot ce am lăsat eu în lucru, aţi stopat licitaţii, aţi reziliat contracte. Asta este tot ce aţi făcut în patru luni. Totul sub minciuna ordinară că aţi primit o grea moştenire. La 30 octombrie 2020, tot ce era de plătit data din octombrie şi septembrie, cu excepţia a şase facturi care erau din ultima zi a lui august. O situaţie de invidiat! Postaţi şi dumneavoastră sumele încasate de primărie în noiembrie, decembrie, ianuarie şi februarie, din cotele defalcate din impozitul pe venit şi din taxele şi impozitele locale. (…). Ce vreţi să faceţi cu banii timişorenilor, domnule?’, a scris Robu. De asemenea, Nicolae Robu un apel către consilierii PNL să ‘nu se facă părtaşi la această adevărată blasfemie’ de a nu mai organiza Festivalul Timfloralis, dedicat Capitalei Culturale Europene. ‘Nu lăsaţi să fie omorât un festival atât de frumos, care a adus atâta imagine pozitivă oraşului’, a mai afirmat Robu. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)