O adolescentă de 15 ani, din Timişoara, s-a aruncat de la etajul 5 al unui bloc din municipiu, luni, fiind ulterior preluată, în stare de conştienţă, de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanţă Timiş şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit unor surse medicale, tânăra are multiple traumatisme interne, la nivelul coloanei toracice, lombare şi pelviene, dar şi contuzii pulmonare.
Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex feminin s-ar fi aruncat de la etajul 5 al unui bloc din municipiu, iar la faţa locului s-a confirmat evenimentul. A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate în vederea clarificării tuturor cauzelor şi condiţiilor producerii incidentului.
De asemenea, au fost sesizaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş.
Martorii spun că victima s-ar fi certat cu părinţii înainte de a recurge la necugetatul gest.