Inspectorii Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (OPC) Timiş au dat amenzi de 47.000 de lei unor operatori economici care îşi expun produsele la Târgul de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Timişoara, în Pieţele Victoriei/Operei şi Libertăţii şi Modex, pentru nerespectarea normelor de comercializare a produselor alimentare specifice sezonului.
Comisarul şef adjunct al OPC Timiş, Cristian Bălan, a declarat, marţi, în cadrul Colegiului prefectural, că au fost verificate inclusiv ghirlandele luminoase, pentru siguranţa consumatorilor şi că vor urma controale şi la Târgul Crăciunului organizat în spaţiul Muzeului Satului Bănăţean.
‘Până acum am verificat şase operatori economici din care patru cu abateri, fiind aplicate două avertismente şi cinci amenzi aplicate (nu şi plătite) în valoare de 47.000 de lei. Au fost controlate 528 kg de produse, din care 146 kg oprite de la comercializare. De asemenea, s-a dispus oprirea temporară activităţii la doi operatori economici până la remedierea problemelor’, a spus Cristian Bălan.
Sancţiunile au fost date pentru marfă perisabilă cu termen de valabilitate expirat şi pentru nerespectarea condiţiilor de păstrare a produselor alimentare controlate.
Pe de altă parte, din 13 decembrie, inspectorii OPC Timiş au desfăşurat activităţi tematice şi la alţi agenţi economici, principalele abateri constatate fiind comercializarea produselor cu termen de valabilitate expirat, care au fost oprite definitiv de la comercializare, comercializarea produselor alimentare fără respectarea condiţiilor prescrise sau declarate de producător, dispunându-se oprirea definitivă de la comercializare.
‘Pentru produsele specifice sărbătorilor de iarnă au fost verificaţi 10 operatori economici din care nouă cu abateri. Au fost aplicate şase avertismente şi cinci amenzi în valoare de 17.000 de lei. Au fost controlate 775 kg de produse alimentare, din care 278 kg cu abateri, care au fost şi oprite de la comercializare.Valoarea totală a produselor oprite de la comercializare a fost de 7.548 lei’, a menţionat Cristian Bălan.
În cadrul aceluiaşi Colegiu prefectural, directorul executiv al APIA Timiş, Florin Faur, a informat că pe lângă verificările clasice, din 2007 se efectuează şi verificări prin teledetecţie, prin imagini satelitare.
Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a întrebat despre industriile de prelucrare a produselor alimentare din judeţ, în condiţiile în care foarte mult din producţia animalieră şi vegetală merge imediat spre export, ca materie primă, ‘singurii producători (în sectorul agroalimentar şi zootehnic) din judeţ fiind Smithfield, cel mai mare producător de carne de porc din lume, şi unul singur de produse lactate’.
‘Balanţa comercială, la nivel naţional, atestă clar că suntem exportatorii neţi pe partea de produse brute nefinite care ulterior, culmea, se întorc la noi ca finite, ambalate şi triplate ca preţ – o spun ca cetăţean, nu instituţional. Este o realitate că cel puţin de pe vegetal, foarte mare parte din producţie pleacă în stare brută. Nici industria de panificaţie nu e foarte dezvoltată în judeţ, deşi în ultimii ani, mai ales de când avem aceste fonduri europene la dispoziţie, pe partea de AFIR şi IMM sunt diferite fonduri care sprijină această componentă de procesare’, a spus Florin Faur.