AcasăStiri generaleTimiş: Opt cetăţeni din Nepal, depistaţi la frontiera cu Serbia

Timiş: Opt cetăţeni din Nepal, depistaţi la frontiera cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din Sectorul Jimbolia – Iohanesfeld (Cruceni) au depistat opt cetăţeni din Nepal, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Serbia, pentru a ajunge ulterior în state din vestul Europei.

Aflaţi în timpul unei acţiuni specifice pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră au depistat, miercuri, pe direcţia localităţii de frontieră Iohanisfeld, la aproximativ 200 m de frontieră, patru cetăţeni străini care se deplasau pe jos, pe frontiera verde, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara remis, joi, AGERPRES.

Ulterior, poliţiştii de frontieră din Sectorul Jimbolia au depistat în zona de frontieră, pe direcţia localităţii Checea, la aproximativ 150 m de frontieră, patru cetăţeni străini care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

În ambele situaţii, persoanele în cauză au fost duse la sediul sectoarelor pentru cercetări, constatându-se că sunt cetăţeni din Nepal şi au vârste cuprinse între 23 de ani şi 29 de ani. Din primele declaraţii a rezultat că aceştia au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

În ambele cazuri, cetăţenii străini au intrat legal în ţară, în baza unor vize de muncă.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks