Opt migranţi din Egipt şi Somalia au fost depistaţi, marţi dimineaţa, de poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Moldova Veche, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, traversând fluviul Dunărea cu ajutorul unei ambarcaţiuni gonflabile.
Migranţii au fost observaţi cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, când ambarcaţiunea a intrat în apele teritoriale româneşti, anunţă un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara, remis, marţi, AGERPRES.
Imediat, poliţiştii de frontieră au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă, în urma căreia au depistat şi reţinut, la malul românesc al Dunării, opt cetăţeni străini, două femei, trei bărbaţi şi trei minori.
Persoanele au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că sunt cetăţeni din Egipt şi Somalia, adulţii cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, iar minorii cu vârste cuprinse între 14 şi 17 ani.
Adulţii au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu o ambarcaţiune gonflabilă, cu intenţia de a ajunge în ţări din Vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)