Cele trei muzee ale Timişoarei – Muzeul Naţional al Banatului, Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Satului Bănăţean, aşteaptă publicul, sâmbătă seara, cu expoziţii inedite sau permanente, alături de evenimente atractive, în cadrul programului special dedicat Nopţii Muzeelor.
Muzeul Naţional al Banatului organizează în curtea Bastionului Theresia, de la ora 18,00, deschiderea taberelor de reconstituire istorică (grupurile de re-enactment ‘Eyaletul de Timişoara’, ‘Losonczy Istvan’, ‘Hrafnabroethr’, ‘Proiectul Răscoala’, Asociaţia de Reconstituiri Istorice Timişoara).
Vor urma evenimentele interactive, prezentări şi scenete din istoria Timişoarei şi a Banatului, cu grupurile de re-enactment prezente (Armele şi ţinutele Evului Mediu, Obiceiurile trecutului, O zi din viaţa unui paşă de Timişoara, Raiduri şi bătălii în ţinuturile de Margine, Bătăliile pentru fortăreaţa Timişoara în secolul XVI).
De la ora 20,30, poate fi vizitată expoziţia ‘Fiare din Beci’, prezentare interactivă a pieselor din colecţia de spade şi săbii istorice. Programul continuă cu spectacol ‘Peregrinii’ – Amurgul barzilor, teatru pirotehnic ‘Amor Flammis – Basme de Foc’, iar legendele nopţii vor fi narate prin muzică şi coregrafii de foc în cadrul unui spectacol prezentat în premieră la Noaptea Muzeelor 2022 la Muzeul Naţional al Banatului.
De asemenea, în mansarda B1 a Bastionului Theresia vor putea fi vizitate expoziţiile ‘Patrimonium 2021’ şi ‘Fiare din Beci – legende şi oţel’, care se verniseajă încă de joi. În mansarda B2 a Bastionului Theresia pot fi admirate obiecte de tezaur care nu au mai fost niciodată expuse în ‘Artă şi măiestrie bănăţeană’, iar holul bastionului găzduieşte expoziţia de tarantule vii şi exponatul lunii ‘Cuţit de vânătoare tipul Hirschfanger’, de secol XVIII. Cei care îndrăgesc caricatura, au la dispoziţie Muzeul Ştefan Popa Popas, de la parterul bastionului.
Şi Muzeul Naţional de Artă Timişoara îşi va deschide porţile pentru oaspeţi, care pot vizita mai multe expoziţii, precum cea de stampe japoneze ‘Celebrities on floating worlds’, lucrarea ‘Metamorphosis’ realizată de Paul Neagu în anul 1972, expoziţia temporară de donaţii anuale, expoziţia ‘Complice des poetes. Gravuri şi litografii Jacques Herold în ediţii bibliofile’, expoziţiile permanente ‘1+1+1 & SIGMA’, Arta bănăţeană modernă, Icoane tradiţionale bănăţene; ‘Corneliu Baba’, Arta românească, Arta europeană.
Muzeul Satului Bănăţean Timişoara rămâne deschis până la miezul nopţii, oferind publicului care îi va trece pragul expoziţia temporară ‘Veşminte din Odaia bună, Costume tradiţionale din Bucovina şi Moldova’ şi expoziţiile permanente ‘Centre de ceramică din Banat’, ‘Podoabe bănăţene’, ‘Costum popular’. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)