Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi Spitalul Clinic Militar de Urgenţă (SCMU) ‘Doctor Victor Popescu’ au semnat un acord de parteneriat prin care studenţii de la UVT vor sprijini echipele medicale de vaccinare de la unitatea medicală militară, a informat miercuri instituţia de învăţământ superior.
În acest sens, din această săptămână, echipe de studenţi şi cadre didactice de la Departamentul de Asistenţă Socială din cadrul Facultăţii de Sociologie şi Psihologie urmează să realizeze activităţi de consiliere pe teren şi să disemineze informaţii pro-vaccinare în localităţile din judeţul Timiş unde urmează să se deplaseze echipele mobile de vaccinare de la spitalul militar.
Prin aceste acţiuni, misiunea studenţilor de la asistenţă socială din UVT este aceea de a contribui la creşterea numărului de persoane vaccinate în comunităţile rurale din judeţul Timiş.
În cadrul acestui demers studenţii vor fi instruiţi să respecte măsurile de protecţie împotriva COVID-19, dar şi să manifeste înţelegere, respect, empatie, disponibilitate de a informa într-o manieră accesibilă, păstrând atitudinea de a nu judeca persoanele cu care vor interacţiona, se menţionează într-un comunicat al UVT, remis AGERPRES.
‘Procentul persoanelor vaccinate în mediul rural este sensibil mai scăzut faţă de media naţională şi mult inferior procentului populaţiei vaccinate în Timişoara. Iniţiativa Spitalul Clinic Militar de Urgenţă ‘Doctor Victor Popescu’ de a realiza o campanie de vaccinare în mediul rural, la care se va alătura şi campania studenţilor şi cadrelor didactice din Departamentul de Asistenţă Socială de la UVT, pentru informare pro-vaccinare, sunt demne de tot respectul şi susţinerea noastră. Împreună suntem solidari pentru depăşirea crizei pandemice, pentru revenirea la normalitate’, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Proiectul va începe vineri, 19 noiembrie, în comuna Variaş şi va continua apoi în localităţile Sânpetru, Valcani, Dudeştii Vechi şi Găvojdia.