Patru cadre medicale din judeţul Timiş s-au infectat cu SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, în timp ce şase persoane au decedat din cauza COVID-19, a anunţat, luni, Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Potrivit datelor DSP Timiş, în ultimele 24 de ore au fost confirmate cu COVID-19 126 de noi cazuri, dintre care 65 în Timişoara, în condiţiile în care numărul testelor procesate a fost de aproape cinci ori mai mic decât în cursul săptămânii trecute. Luni dimineaţă, numărul total de persoane internate confirmate cu COVID-19 era de 307 în judeţ, dintre care 57 la Terapie Intensivă. Pe de altă parte, în ultimele 24 de ore, în judeţ s-au administrat 786 de dozede vaccin anti-COVID-19, dintre care 27 în cadrul primei etape a campaniei de vaccinare şi nu s-a mai făcut niciun rapel, iar 759 de doze s-au administrat în cadrul celei de-a doua etape. De la debutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au administrat 20.598 de doze vaccin împotriva virusului SARS-CoV-2 şi s-au înregistrat 31 de reacţii adverse de intensitate scăzută spre moderată, cum ar fi durere la locul administrării, mialgii, subfebrilităţi, cefalee, reacţie urticariană remisă imediat, prurit, somnolenţă remisă în 15 minute sau salt tensional remis la o persoană hipertensivă şi anxioasă. Per total, cele mai multe doze s-au administrat la Spitalul Judeţean Timişoara (4.117), urmat de Spitalul CFR Timişoara (2.532), Spitalul de Copii ‘Louis Ţurcanu’ Timişoara (2.016), Spitalul Municipal Timişoara (1.982), Spitalul de Boli Infecţioase ‘Victor Babeş’ Timişoara (1.363) şi Spitalul Militar Timişoara (853). În judeţ, cele mai multe doze s-au administrat la Spitalul Orăşenesc Deta (1.578), Spitalul Municipal Lugoj (1.549) şi la cele orăşeneşti Sânnicolau Mare (1.086), Făget (482) şi Jimbolia (243). În centrele de vaccinare s-au administrat 475 de vaccinuri la Ghiroda, 420 – Dumbrăviţa, 470 – Lugoj, 1.302 – Centrul Iulius Mall Timişoara şi 120 – CMJ Timiş. Rata de infectare anunţată, luni, de DSP, a fost de 4,16 la mia de locuitori, în Timişoara, faţă de 4,17 anunţată duminică, şi 3,48 în judeţ. Se menţin cele şapte focare active de COVID-19 în judeţ.