Magistraţii Tribunalului Timiş au emis patru mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele a patru cetăţeni bulgari, pentru trafic de migranţi, după ce poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Deta au depistat într-un mijloc de transport 10 cetăţeni turci care voiau să ajungă în ţări din Europa Occidentală beneficiind de ajutorul ilegal al cetăţenilor bulgari.
În data de 22 noiembrie, în jurul orei 19:15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. În cauză, poliţiştii de frontieră îi aveau pe cei 4 cetăţeni bulgari în atenţie, asupra lor existând suspiciuni de implicare în activităţi infracţionale de trafic de migranţi, arată un comunicat al Poliţiei de Frontieră Timişoara, remis, joi, AGERPRES.
Astfel, la intrarea în localitatea Denta, poliţiştii au oprit un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de către un cetăţean bulgar, care era însoţit de un conaţional, precum şi un microbuz înmatriculat în Germania, în care se aflau alţi doi cetăţeni bulgari.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au constatat că în compartimentul marfă al microbuzului se aflau 10 cetăţeni străini, fără documente de identitate asupra lor. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru cercetări, unde s-a stabilit că persoanele depistate erau cetăţeni turci, cu vârste cuprinse între 9 ani şi 46 de ani. Aceştia au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, dorind cu ajutorul cetăţenilor bulgari să ajungă în ţări din Vestul Europei.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii turci, respectiv de trafic de migranţi pentru cetăţenii bulgari.
Totodată pe numele celor patru cetăţeni bulgari, judecătorul de dreptul şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.