AcasăStiri generaleTimiş: Patru noi focare COVID-19 şi 13 cadre medicale nou confirmate cu...

Timiş: Patru noi focare COVID-19 şi 13 cadre medicale nou confirmate cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore

Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, marţi, patru noi focare COVID-19 active, fiind vorba de clase din două unităţi şcolare din Timişoara, unde sunt 15 elevi confirmaţi cu SARS-CoV-2, dar şi la Spitalul Orăşenesc Sânnicolau Mare (14 cazuri) şi la o organizaţie nonguvernamentală rurală (cinci cazuri).

În total, sunt 23 de focare active, cu 350 de persoane pozitive aflate sub supraveghere epidemiologică.

După aplicarea a 7.068 de teste de depistare a virusului SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore au fost confirmate pozitiv 1.699 de persoane, din care 237 minori, 13 cadre medicale şi 876 în Timişoara.

Sunt 458 de bolnavi cu COVID-19 şi suspecţi internaţi în spitalele din judeţ, iar 37 de pacienţi sunt trataţi în secţiile ATI. S-au înregistrat două decese.

Rata de infectare a urcat la 29,41 la mia de locuitori pe judeţ şi la 37,47 la mie în Timişoara.

Din cele 96 de localităţi aflate în scenariul roşu pandemic, cei mai ridicaţi indici de contaminare sunt în comunele limitrofe Timişoarei, respectiv Dumbrăviţa (59,6) şi Giroc (50,98).

Direcţia de Sănătate Publică Timiş urmează să le distribuie medicilor de familie şi centrelor de vaccinare o nouă tranşă de tichete de masă pentru 64.060 de persoane complet imunizate în perioada 25 octombrie 2021 – 31 ianuarie 2022. Voucherele se pot ridica în termen de şase luni de la data ultimei doze. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks