Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Timiş au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de trei bărbaţi, urmând ca joi să fie prezentaţi magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive, într-un dosar care vizează fals informatic, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a informat că, în urma celor 14 percheziţii domiciliare efectuate, miercuri, de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Timiş, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, au fost descoperite şi ridicate 11 laptopuri, 36 de file de înscrisuri bancare, 191 de cartele SIM, 121 de plicuri de cartele SIM, 131 de suporturi de cartele SIM, 15 carduri bancare, 9 foi A4 de hârtie fotografică, ce conţin cărţi de identitate falsificate şi 8 decupaje cu fotografii ale cărţilor de identitate falsificate.
De asemenea, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o folie de plastic cu substanţă pulverulentă de culoare albă, susceptibilă a fi substanţă psihoactivă, 27 de telefoane mobile, 5 stick-uri de memorie, o tabletă, un card de memorie, două unităţi centrale PC, două cărţi de identitate şi 5.850 de lei.
Au fost dispuse 10 sechestre asigurătorii pentru bunurile mobile şi imobile, dar şi pe conturile bancare, care aparţineau persoanelor implicate.
Poliţiştii au pus în executare, miercuri, 14 mandate de percheziţie domiciliară în judeţele Timiş, Braşov, Dâmboviţa, Gorj, Mehedinţi, Ilfov şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar penal privind infracţiuni de înşelăciune, fals informatic, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Din cercetări a reieşit că, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, ar fi fost utilizate 73 de cărţi de identitate reale şi 160 de cărţi de identitate falsificate. Cu ajutorul acestora, s-ar fi obţinut 233 de credite online, cauzând un prejudiciu de 1.079.300 de lei.
La sediul Poliţiei Timiş au fost conduse peste 10 persoane, în vederea audierii.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Activităţile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor, ai serviciilor de investigaţii criminale şi al luptătorilor serviciilor pentru acţiuni speciale din judeţele menţionate.