Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, duminică, 255 de noi infectări cu SARS-CoV-2 la nivelul judeţului, din care 131 în Timişoara, în scădere faţă de ziua precedentă.
În ultimele 24 de ore, două cadre medicale au fost confirmate cu COVID, iar nouă bolnavi au decedat.
În spitalele din judeţ erau 455 de pacienţi internaţi infectaţi cu SARS-CoV-2, din care 65 în ATI.
Rata de infectare este de 6,02 la nivelul judeţului, iar în Timişoara de 8,14, ambele în uşoară scădere. În localităţile periurbane, aceasta este de 9,95 la Moşniţa Nouă, de 10,32 la Giroc, 6,98 la Ghiroda şi de 5,71 la Dumbrăviţa.
Indici ridicaţi de contaminare se menţin în Pădureni – 10,57, Jebel – 8,64, Orţişoara – 11,54.
Se menţin cele 10 focare COVID în judeţ.
De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţ s-au imunizat 119.447 persoane, din care 32.542 au făcut şi rapelul.