Peste 500 de kilograme de masă verde de canabis şi 117 kilograme de muguri de canabis au fost descoperite miercuri de poliţiştii şi procurorii DIICOT Timişoara în timpul unei percheziţii efectuate în comuna Băuţar, din judeţul Caraş-Severin, plantele fiind cultivate de două persoane în trei sere amplasate în apropierea unui râu.
‘S-a reţinut faptul că, pe parcursul anului 2023, doi făptuitori au iniţiat şi întreţinut, în proximitatea râului ce străbate comuna Băuţar, o cultură de canabis indoor, destinată comercializării. În urma percheziţiei domiciliare efectuate, au fost descoperite trei sere, în lungime de aproximativ 50 metri fiecare, din care au fost ridicate 100 de plante canabis, mature, cu dimensiunea la tulpină între 2 şi 4 metri, reprezentând peste 500 de kilograme de masă verde canabis şi 117 kilograme de muguri canabis (masă uscată)’, se arată într-un comunicat al DIICOT Timişoara remis AGERPRES.
Audierile suspecţilor urmează să se desfăşoare la sediul DIICOT Timişoara.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, precizează Poliţia Română.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara şi cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin.