Poliţiştii caută o persoană care a sustras, marţi seara, dintr-un autoturism parcat în centrul municipiului Timişoara un rucsac în care se aflau o armă letală şi 18 cartuşe.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal in rem pentru furt calificat, cercetările fiind continuate, în vederea identificării autorului şi luarea măsurilor legale care se impun, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Proprietarul armei deţine drept de deţinere, port şi folosire armă valabil, dar va rămâne fără acest drept, întrucât a lăsat arma nesupravegheată, ceea ce constituie contravenţie, la care se aplică şi măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire armă, a precizat Poliţia Timiş.
Poliţiştii Secţiei 1 Urbană Timişoara au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că în cursul serii de marţi, un autor necunoscut ar fi sustras dintr-un autoturism parcat pe strada Gheorghe Dima, un rucsac care conţinea un laptop, o armă letală, calibru 9 mm şi un încărcător cu 18 cartuşe. La faţa locului, poliţiştii au constatat producerea evenimentului şi au început cercetări la faţa locului.
În cursul nopţii trecute, o femeie în vârstă de 32 de ani s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Timişoara şi a predat o armă, în urma verificărilor efectuate stabilindu-se că este arma sustrasă, în cursul serii de 4 ianuarie, din automobilul parcat pe strada Gheorghe Dima din municipiul Timişoara.
Totodată, au fost recuperate şi cele 18 cartuşe.
Femeia care a găsit arma pe care a predat-o nu este şi autorul furtului, acesta nefiind încă identificat.
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate, în vederea identificării autorului şi luarea măsurilor legale care se impun.
De asemenea, vor fi luate măsurile legale în ceea ce priveşte nerespectarea legislaţiei referitoare la arme şi muniţii, proprietarul armei urmând să fie sancţionat contravenţional cu amendă cuprinsă între 5.000 lei şi 10.000 de lei, aplicându-se şi măsura complementară a anulării dreptului de deţinere, port şi folosire armă.