Poliţiştii timişeni au întocmit un dosar penal in rem pentru fals intelectual şi zădărnicirea combaterii bolilor, după ce în mass-media au apărut informaţii potrivit cărora persoane care aveau certificate de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 au ajuns la spital cu forme grave ale bolii.
‘Poliţia s-a autosesizat şi a întocmit dosar penal pentru fals intelectual şi zădărnicirea combaterii bolilor, după apariţia în mass-media a informaţiei potrivit căreia unele persoane ar fi folosit certificate de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 false’, au declarat joi, pentru AGERPRES, reprezentanţii Biroului de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Informaţiile au pornit de la medici din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ din Timişoara, care au remarcat faptul că au ajuns internaţi cu forme severe pacienţi care declarau că au fost vaccinaţi, dar în realitate au minţit.
‘Rugăm responsabilitate, oamenii să nu obţină acel certificat degeaba, să nu dea bani pe acel certificat şi rugăm medicii de familie să nu se compromită la aceste acte. Ei vin la spital cu forme foarte severe de boală şi se declară vaccinaţi şi noi ne punem întrebări cât de vaccinat este pacientul respectiv şi dacă vaccinul mai are vreun efect sau nu. Este un act ilegal să dai o adeverinţă de vaccinat la o persoană care nu s-a vaccinat, doar ca să circule liber’, a declarat presei managerul Spitalului ‘Victor Babeş’ Timişoara, Cristian Oancea.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, joi, că în spitalele din judeţ sunt 77 de persoane cu COVID internate, iar 16 sunt în secţiile de ATI. În ultimele 24 de ore, în judeţ au fost raportate 46 de noi infectări cu SARS-CoV-2, dintre care 21 în Timişoara. Rata de infectare a ajuns la 0,36 la mie în judeţ şi este de 0,39 la mie în Timişoara, la fel ca în ziua precedentă.