Prefectul de Timiş, Mihai Ritivoiu, a declarat, vineri după amiaza, că a semnat ordinul de încetare a mandatului primarului municipiului Lugoj, care în acest an a avut temporar domiciliul în Germania, iar Codul Administrativ prevede încetarea de drept a mandatului dacă edilul îşi schimbă domiciliul în altă unitate administrativ-teritorială, chiar şi numai pentru o zi.
‘Instituţia Prefectului a fost sesizată în baza unor dovezi din care reiese că primarul municipiului Lugoj, Alexandru Claudiu Buciu, şi-a schimbat domiciliul din România în Germania, pentru o lună şi jumătate, în cursul anului 2022. Legea este foarte clară în acest sens, Codul Administrativ precizează la articolul 160 litera c, că mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială. Nu-mi rămâne decât să închei înainte de termen mandatul primarului Buciu de la Lugoj. Legea stipulează un referat din partea secretarului municipiului Lugoj, am făcut acest demers, am primit referatul şi chiar acum am semnat ordinul de încheiere a mandatului. Nu am nicio bucurie în acest sens şi consider că relaţia între un primar ales şi cetăţenii care l-au votat este sacră. Poate chiar de aceea, este cu atât mai complicat să faci un astfel de act, când chestiunea poate părea una de nuanţă. În schimb legea este foarte clară şi nu suportă nicio interpretare în acest sens’, a afirmat prefectul Mihai Ritivoiu.
Prefectul a precizat că a ţinut legătura cu primarul Buciu, în aceste zile, şi că ambele părţi sunt decise ca procedura să decurgă cât mai repede, pentru a elimina orice fel de suspiciune şi pentru ca locuitorii municipiului Lugoj să fie siguri că persoana care conduce administraţia oraşului şi semnează are acest drept, iar eventualele acte semnate nu vor fi lovite de nulitate.
Locul primarului Buciu va fi luat de viceprimarul Ştefan Blidariu, ca interimar.
‘Ordinul poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ, care poate dispune inclusiv suspendarea Ordinului, în măsura în care primarul va ataca acest Ordin. Sesizarea am primit-o din partea unei instituţii cu care domnul Buciu are o relaţie. Nu ştiu dacă primarul ar fi avut sau nu obligaţia de a anunţa acest lucru. (…). Atribuţia de a organiza alegeri revine Guvernului. Domnul Buciu a avut o perioadă de o lună şi jumătate de schimbare de domiciliu din România, acum are domiciliu în România, la fel cum a avut şi în momentul alegerilor. Dar legea spune că mandatul primarului încetează de drept la schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, chiar şi pentru o zi’, a explicat prefectul Mihai Ritivoiu.
Întrebat de presă dacă speţa se poate extinde şi în cazul primarului Timişoarei, Dominic Fritz, reprezentantul Guvernului în teritoriu a precizat că, potrivit legii, ‘cetăţenii Uniunii Europene care au reşedinţa sau domiciliul în România au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români cu îndeplinirea prevederilor prezentei legi’.
‘Domnul primar Fritz a candidat ca cetăţean german, în baza Legii 115/2015. Este o speţă total diferită, din punctul nostru de vedere, asupra căreia şi-au spus cuvântul Biroul Electoral de Circumscripţie, mandatul de primar a fost validat de instanţa de judecată, prefectul nici măcar nu poate altera decizia unei instanţe de judecată’, a mai afirmat prefectul Mihai Ritivoiu. AGERPRES / (A – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)