AcasăStiri generaleTimiş: Premiu de excelenţă, al UCRRMR, pentru Opera Naţională Română Timişoara

Timiş: Premiu de excelenţă, al UCRRMR, pentru Opera Naţională Română Timişoara

Opera Naţională Română din Timişoara (ONRT) a fost distinsă, recent, cu Premiul de excelenţă pentru spectacolul aniversar ‘Aida’ – 75, la categoria ‘Evenimentul aniversar al anului 2022’, în cadrul primei ediţii a Galei premiilor MUSICRIT.

‘Opera timişoreană mulţumeşte şi pe această cale pentru onoranta distincţie acordată de către Uniunea Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România (UCRRMR), la prima ediţie a Galei premiilor Musicrit. Felicitări speciale distinsei doamne Luminiţa Arvunescu pentru energie, tenacitate şi spiritul de iniţiativă puse în slujba unui eveniment care va reuni pe cei care slujesc marea muzică’, a declarat managerul Operei Naţionale Române din Timişoara, Cristian Rudic, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

Evenimentul a avut loc la finalul săptămânii trecute, la Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti, în prezenţa ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu.

Gala Premiilor MUSICRIT este o iniţiativă care aparţine Uniunii Criticilor, Redactorilor şi Realizatorilor Muzicali din România. Premiile MUSICRIT 2022 onorează domeniul artistic, dar şi ale jurnalismului şi managementului muzical pentru anul 2022. Categoriile la care au fost oferite premiile MUSICRIT sunt: Critică muzicală, Publicistică, Management, Proiectul muzical al anului, Proiectul cultural al anului, Evenimentul aniversar al anului, Cea mai bună Stagiune lirică din ţară, Cea mai bună stagiune simfonică din ţară, Instrumentistul Anului, Artistul liric al Anului, Tânărul jurnalist al Anului. De asemenea, au fost oferite câteva premii de excelenţă şi trofeul MUSICRIT.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks