Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a prezentat miercuri, într-o conferinţă de presă, proiectul noului skatepark care ar urma să fie construit de Primărie în Parcul Central ‘Anton Scudier’, până la sfârşitul anului viitor.
Încă de la începutul anilor ’90, Parcul Central a devenit locul de întâlnire a skaterilor şi rollerilor din Timişoara. Pe locul unui fost Luna Parc, aceştia şi-au creat, singuri sau cu ajutorul unor sponsori, primele rampe şi obstacole, care între timp au dispărut, iar administraţiile anterioare, chiar dacă au avut intenţia de a construi un nou skatepark, nu au reuşit.
Acum, Primăria Municipiului Timişoara împreună cu comunitatea locală de skateri, rolleri şi bikeri şi cu arhitectul Radu Radoslav, ca lider de proiect, a demarat un proces de proiectare participativă a viitorului skatepark al oraşului.
‘Am spus din start că trebuie să avem un skatepark în Timişoara. Dar, în acelaşi timp, am vrut foarte mult să evităm greşelile trecutului. Asta înseamnă să nu lăsăm comunitatea de skateri fără suport, aşa cum a fost în anii ’90, dar nici să preluăm noi în totalitate acest proiect, fără implicarea comunităţii locale. Altfel, ar fi existat riscul să nu răspundem aşteptărilor foarte mari. De aceea mă bucur că o echipă condusă de Radu Radoslav şi alţii au dezvoltat un concept serios, care nu vorbeşte doar de infrastructură şi câteva rampe din beton, ci de activarea unei comunităţi în Parcul Central’, a declarat Dominic Fritz, în conferinţa de presă.
Edilul a arătat că părţile implicate în demers au dezvoltat un concept împreună cu comunitatea de skateri şi bikeri din oraş, iar acum conceptul este într-o fază în care poate fi prezentat public.
‘Proiectul ne va fi donat, iar primăria îşi asumă scoaterea lui la licitaţie şi execuţia noului skatepark. Am mare încredere că în momentul în care avem studiul de fezabilitate aprobat, putem să-l introducem în buget la următoarea rectificare. Cred că e realist ca anul viitor să putem finaliza acest skatepark. E cu mult prea multă întârziere, dar mă bucur că, acum, comunitatea şi administraţia s-au unit pentru acest concept frumos’, a completat primarul Dominic Fritz.
Arhitectul Radu Radoslav a subliniat că a ajuns la conceptul prezentat public în urma unor dezbateri cu comunitatea locală de skateri, rolleri şi bikeri, iar acest proiect are avantajul de a fi modular şi de a integra într-un concept unitar tot ce ţine de această comunitate. Astfel, pe lângă două zone destinate skaterilor, parcul va mai include şi un perete de escaladă, care se poate dubla ca scenă, are zone destinate grafferilor, dar şi un pump track pentru biciclişti.
‘Dacă administraţia publică ne cere ajutorul, atunci noi răspundem şi încercăm să ajutăm. Proiectul e pro bono. Am încercat să adunăm mai mulţi proiectanţi şi care au interes. Poate nu pentru ei, ci pentru generaţia viitoare’, a punctat arhitectul Radu Radoslav.
Conceptul va fi dezbătut public pentru a doua oară împreună cu comunitatea de skateri din Timişoara, săptămâna viitoare. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)