Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) şi Institutul Român de Educaţie a Adulţilor (IREA) derulează un proiect cultural dedicat tinerilor şi celor de vârsta a treia, intitulat ‘Timişoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion’.
Proiectul cuprinde un amplu program ce mizează pe implicarea participanţilor într-o serie de activităţi culturale, ateliere şi evenimente cu un caracter intergeneraţional.
‘Timişoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion’ este rezultatul unei colaborări între experţi din România şi Norvegia în vederea dezvoltării conceptului de ‘Timişoara Cultural Learning City’ şi elaborarea unei strategii de acţiune comunitară pentru cultură şi incluziune socială prin învăţarea pe tot parcursul vieţii.
‘Universităţile viitorului nu ţintesc doar topurile academice, ci reuşesc să fie în mijlocul comunităţii. Timişoara Cultural Learning City – a Path to Social Inclusion este un proiect care este conceput pentru comunitate. În contextul TM 2023, acest proiect este gândit să se adreseze mai ales seniorilor, însă într-un context intergeneraţional, aşadar alături de cei tineri. Mai mult de atât, în urma acestui proiect este lansată o strategie care poate oferi Timişoarei un titlu extrem de important, cu implicaţii majore: Timişoara Learning City. Bazele conceptului de ‘Learning City’ sunt preluate din cadrul iniţiativei UNESCO de dezvoltare a unei reţele globale de oraşe dedicate învăţării pe tot parcursul vieţii’, a declarat, marţi, rectorul UVT, Marilen Pirtea.
Proiectul va urmări crearea unui spaţiu de dialog şi schimb intercultural între parteneri, colaboratori, stakeholderi şi invitaţi/ experţi şi consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Norvegia, sprijinirea fundamentării statutului de Capitală Culturală Europeană 2023 a municipiului Timişoara, realizarea unei strategii de acţiune comunitară pentru cultură şi incluziune socială prin învăţarea pe tot parcursul vieţii pentru conceptul ‘Timişoara Cultural Learning City’.
De asemenea, va fi creat un program-pilot de educaţie prin cultură, vor fi programate 12 proiecţii de film, expoziţii, audiţii muzicale, concerte, tururi culturale ghidate, ateliere, dezbateri culturale, cursuri de introducere în artă şi şase vizite bilaterale (în România şi Norvegia).
Proiectul se desfăşoară în intervalul decembrie 2022 – octombrie 2023, cu sprijinul parteneriatului România – Norvegia şi este finanţat integral de granturile SEE şi Norvegiene, prin contribuţia statele donatoare Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, beneficiind de o finanţare de 459.000 de lei (93.000 de euro).
Granturile SEE şi norvegiene reprezintă contribuţia Islandei, Principatului Liechtenstein şi Norvegiei pentru o Europă verde, competitivă şi incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităţilor economice şi sociale în Europa şi consolidarea relaţiilor bilaterale între statele donatoare şi 15 state UE din centrul şi sudul Europei şi statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spaţiul Economic European (SEE).
Între 1994 şi 2014, statele donatoare au contribuit cu 3,3 miliarde euro prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE şi norvegiene se ridică la euro 2,8 miliarde.