Rata de infectare COVID la mia de locuitori a crescut în Timişoara faţă de raportarea precedentă, luni ajungând la 5,22 de la 5,16, fiind înregistrate şi trei decese. Potrivit Prefecturii Timiş, la un număr de 319 teste efectuate în ultimele 24 de ore (de aproape opt ori mai mic decât în cursul săptămânii), în judeţ s-au înregistrat 112 noi cazuri confirmate de coronavirus, din care 53 sunt din Timişoara. Luni dimineaţa erau internate 377 de persoane infectate cu SARS-CoV-2, din care 60 la ATI, iar un cadru medical a fost confirmat pozitiv. De la începutul pandemiei, în judeţ s-au înregistrat 476 de decese COVID. Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat, luni, menţinerea aceloraşi 14 focare active de coronavirus, cele mai multe cazuri fiind la Spitalul de psihiatrie Gătaia (93) urmat de Căminul privat pentru persoane vârstnice Timişoara (59), Căminul privat pentru persoane vârstnice Săcălaz (54), Centrul de plasament pentru copii cu dizabilităţi Recaş şi Centrul de îngrijire şi asistenţă socială Ciacova (cu câte 53 de cazuri fiecare), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică pentru copii Lugoj (49), Căminul pentru persoane vârstnice ‘Inocenţiu Klein’ Timişoara (45), Căminul pentru persoane vârstnice Jimbolia (44), Căminul pentru persoane vârstnice Lugoj (28), Spitalul de Copii Timişoara (17), Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică nr.2 Lugoj (16), Spitalul Orăşenesc Jimbolia şi Complexul de servicii ‘Sfântul Francisc’ Timişoara (cu câte 14 cazuri) şi Spitalul Orăşenesc Deta (6).