Un şarpe din specia nord – americană Pantherophi, neveninos, a apărut în scara unui bloc din Timişoara, jandarmii fiind chemaţi să intervină pentru îndepărtarea reptilei. ‘Un echipaj de Jandarmerie a fost solicitat să intervină, joi seara, pentru a îndepărta din scara unui bloc un şarpe cu o lungime de peste un metru şi jumătate, care în mod evident nu era autohton. Intervenţia a durat şase minute, doar pentru că primele patru au fost necesare documentării pe internet pentru a afla dacă reptila este veninoasă sau nu. Pe baza semnalmentelor, jandarmii au stabilit că este din specia Pantherophi, originară din America de Nord şi nu este veninos’, arată Jandarmeria Timişoara, vineri, pe pagina de facebook. Dacă proprietarul nu va revendica reptila în perioada următoare, acest şarpe va ajunge să fie admirat de către vizitatorii grădinii zoologice. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)