Consiliul Judeţean (CJ) Timiş a anunţat, miercuri, reintroducerea restricţiilor de circulaţie pentru autovehiculele care au tonaj mai mare de 7,5 tone, pe întreaga reţea de drumuri judeţene, în perioada 21 – 23 iulie, între orele 12,00 şi 20,00, ca urmare a codului portocaliu de caniculă anunţat de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile, care implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă.
Excepţie de la măsura anunţată fac: transporturile de persoane, transporturile de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturi funerare, transporturi poştale, transporturi de echipamente de prim ajutor, transporturi de distribuţie de carburanţi, transporturi de mărfuri sub temperatura controlată, transporturi de tractări vehicule avariate, pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate,
transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării, transporturi apă îmbuteliată, transporturi produse provenite din exploatări agricole şi transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.
Precedenta restricţionare impusă de administraţia judeţeană a fost în perioada 30 iunie – 1 iulie, din aceleaşi motive.