Social-democraţii din Consiliul Local Timişoara (CLT) cer conducerii Primăriei convocarea de urgenţă a unei şedinţe a forului legislativ local, înainte de adoptarea bugetului pe anul 2023, unde să se stabilească o modalitate legală de sprijin financiar care să împiedice falimentul societăţii de termoficare Colterm.
Liderul grupului PSD din CLT, Radu Ţoancă, a atras atenţia, luni, asupra unui faliment iminent la 1 mai pentru Colterm, întrucât compania de termoficare solicită 80 de milioane de lei pentru cumpărarea a 227.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră (certificate verzi).
‘Prin intermediul unei adrese oficiale, SC Colterm solicita Primăriei şi Consiliului Local Timişoara suma aferentă cumpărării unui număr de 227.000 de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2022. Valoarea estimativă a acestei tranzacţii este de aproximativ 80 de milioane de lei. Trebuie menţionat faptul că această sumă se adaugă celor 180 de milioane de lei – subvenţii programate în bugetul pe anul 2023. În cazul în care Primăria şi Consiliul Local Timişoara nu vor opta pentru una din cele două soluţii sugerate de administratorul judiciar (mărirea capitalului social sau plata pierderilor tehnologice), în luna mai a acestui an, Colterm va intra în faliment, iar cei 50.000 de abonaţi vor rămâne fără apă caldă şi căldură’, atenţionează Radu Ţoancă, într-o postare pe Facebook.
Firma de insolvenţă Colterm atrage atenţia administraţiei publice locale că va fi acţionată în instanţă de către Colterm pentru prejudiciile unui faliment iminent.
‘Atragem atenţia că o adresă similară trimisă Primăriei Municipiului Timişoara la începutul anului 2022 a fost ignorată de edili, iar consecinţele pentru Colterm au fost catastrofale: încasarea unei amenzi de 14,5 milioane de euro’, subliniază social-democratul local.