Un bărbat în vârstă de 33 de ani, care conducea un autoturism, deşi avea carnetul suspendat, a fost arestat preventiv, sâmbătă, pentru că a părăsit locului accidentului pe care l-a provocat în Timişoara şi în urma căruia o femeie de 45 de ani a fost grav rănită.
După producerea accidentului, bărbatul a încercat să părăsească şi ţara, pe la Cenad, deşi avea interdicţie în acest sens, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Bărbatul a condus un autoturism pe o stradă din Timişoara către localitatea Urseni, iar la o intersecţie a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 45 de ani, care circula din partea dreaptă. În urma impactului, conducătoarea auto a fost rănită grav şi transportată la spital. Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a părăsit locul faptei. În urma verificărilor efectuate, acesta a fost depistat la Punctul de Frontieră Cenad, intenţionând să părăsească ţara. Totodată, s-a stabilit că bărbatul de 33 de ani avea dreptul de a conduce suspendat, afirmă poliţiştii.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea
poliţiei sau a procurorului, modificarea locului accidentului şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care are dreptul de a conduce suspendat.