Şoferul autoturismului care a provocat, vineri, accidentul în care au mai fost implicate două autotrenuri, pe DN6 în apropiere de Lugojel, a decedat la spital.
Biroul de presă al Poliţiei Timiş a informat că un bărbat de 63 de ani care conducea un autoturism pe DN 6 dinspre Caransebeş spre Lugoj la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un tir condus de un şofer în vârstă de 44 de ani. În urma impactului, tirul condus de bărbatul de 44 de ani a ieşit în afara părţii carosabile şi autoturismul a fost proiectat într-un alt tir, care se deplasa în spatele maşinii.
Conducătorul auto, soţia sa, în vârstă de 60 de ani şi conducătorul tirului în vârstă de 44 de ani au fost răniţi şi transportaţi la spital.
Şoferului autoturismului i s-au efectuat manevre de resuscitare la faţa locului, după care a fost transportat la spitalul din Lugoj, unde a decedat.
Poliţiştii vor stabili cauzele şi împrejurările producerii accidentului.
A fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.