AcasăStiri generaleTimiş: Studenţii de la Politehnică, în sprijinul profesorilor preuniversitari prin organizarea unui...

Timiş: Studenţii de la Politehnică, în sprijinul profesorilor preuniversitari prin organizarea unui curs de predare online

Tinerii Ligii Studenţilor ai Facultăţii de Automatică şi Calculatoare (AC) din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) vin în sprijinul cadrelor didactice din sistemul de învăţământ preuniversitar, organizând un curs de predare online, bazat pe expertiza şi cunoştinţele dobândite în cadrul UPT. Cursurile se desfăşoară la iniţiativa Ligii AC şi a Diamond Lions Club, cu sprijinul UPT, studenţii voluntari prezentând în cadrul acestora diferite instrumente digitale ce pot fi utilizate în predarea online, arată un comunicat al UPT, remis, marţi, AGERPRES. Într-o primă serie au participat 52 de cadre didactice din mediul preuniversitar, care au învăţat cum să folosească Zoom, Google Classroom şi alte platforme pentru a-şi adapta modul de predare la contextul impus de pandemie şi a implica mai mult elevii în procesul didactic. O a doua serie de cursuri a început cu 75 de cadre didactice care vor să înveţe mai mult despre digitalizarea procesului educaţional. Iniţiativa va continua cu sesiuni şi în weekendurile ce urmează, înscrierile fiind deschise, iar acestea se pot realiza accesând ligaac.ro/inscrieri.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks