Muzeul Naţional al Banatului (MNB) din Timişoara prezintă ca exponat al lunii ianuarie Toporul hallstattian din fier, de secol VII î.Hr., descoperit în 2013, în timpul unor săpături arheologice pe raza comunei timişene Orţişoara.
Muzeograful secţiei de Arheologie al MNB, Rareş Muntean, spune că toporul, utilizat atât ca unealtă cât şi ca armă, reprezintă una din cele mai vechi invenţii ale omului. Acestea au fost confecţionate iniţial din piatră, evoluând treptat spre modele din cupru, bronz şi fier.
‘Obiectul prezentat cu acest prilej reprezintă un topor din fier, încadrat în categoria aşa-ziselor topoare cu aripioare (Armchenbeile, în limba germană; Winged axes, în limba engleză), datate în prima epocă a fierului (secolul al VII-lea î.Hr.). Piesa a fost descoperită în anul 2013 în timpul cercetărilor arheologice preventive de la Corneşti-Iarcuri (comuna timişeană Orţişoara). Cu acest prilej a fost cercetat un tronson consistent din valul al patrulea al fortificaţiei datate la sfârşitul epocii bronzului. Toporul a fost descoperit în nivelurile superioare ale umpluturii şanţului acestui inel de fortificare, sugerând astfel şi umplerea lentă a acestei structuri, după abandonul ei’, explică Rareş Muntean.
Din punct de vedere al funcţionalităţii, astfel de piese au suscitat numeroase discuţii în literatura de specialitate, fiind considerate fie unelte, fie arme, menţionează, marţi, site-ul oficial al MNB.
Având o lungime aproximativă de 19 centimetri şi o lăţime maximă, în zona lamei, de aproape 4 centimetri, acesta este îndoit pe axa longitudinală având o formă semilunară. Forma împreună cu aripioara reprezintă alegeri de ordin practic, acestea ajutând la înmănuşarea în coadă a piesei din metal. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)