Echipaje ale ISU Timiş au intervenit, luni, la un accident feroviar în localitatea Pădureni, în care au fost implicate trenul Regio de pe ruta Moraviţa – Timişoara şi un autotren.
În tren se aflau 20 de călători, din care patru persoane – trei adulţi şi un minor – au necesitat îngrijiri medicale, suferind escoriaţii şi uşoare traumatisme. Şoferul autotrenului a suferit leziuni uşoare.
Toate cele cinci victime au refuzat transportul la spital.
Pompierii au intervenit de urgenţă cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare şi trei echipaje SMURD.