Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) ‘Victor Babeş’ din Timişoara îşi va extinde spaţiul cu un nou centru modern de studiu dedicat studenţilor şi profesorilor, care se va construi în comuna Ghiroda, limitrofă municipiului, iar marţi a fost semnat acordul de parteneriat cu Ministerele Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Companiei Naţionale de Investiţii.
Prorectorul UMF Timişoara, Dorel Săndesc, a subliniat că acesta este cel mai mare proiect pe care îl are Universitatea, ‘de când a fost miruită de regele Mihai’.
Ministrul Cseke Attila a declarat că este o investiţie care vine să consacre rolul UMF Timişoara şi să aducă o infrastructură modernă într-o lume modernă, în care trebuie ţinut pasul şi cu tehnologia şi necesită o altă abordare, mai modernă.
‘Este un proiect frumos, care îşi propune să rezolve în mod integrat necesitatea de viaţă studenţească. Vom avea cel puţin trei tipuri de investiţii care pot fi grupate în acest complex de clădiri noi, două amfiteatre cu 10 săli de seminarii şi de lectură şi o parte cu bazin didactic cu centru de recuperare, o sală de sport multifuncţională şi terenuri dotate cu nocturnă şi un cămin studenţesc’, a afirmat Cseke Attila.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a punctat că cei 7.500 de studenţi ai UMF Timişoara, din care 1.300 de studenţi străini, vor beneficia de facilităţile disponibile în noul spaţiu.
‘Este un proiect de 24 milioane de euro. (…). Ieri am vorbit despre lansarea apelurilor în valoare de aproape 1,2 miliarde euro pentru învăţământul preuniversitar, dar şi învăţământul universitar va avea acces la acest finanţări. Resurse există, intenţie de sprijin există din partea Guvernului şi a CNI, mai trebuie să existe şi ştiinţă pentru utilizare acestor resurse’, a arătat ministrul Educaţiei.
Rectorul UMF Timişoara, Octavian Creţu, a precizat că în noul complex va fi realizat primul Muzeu de Antropologie şi de Studiu al Omului, va fi şi o sală de expoziţii artistice, numeroase săli de conferinţe, facilităţi sportive, un bazin olimpic.
Primarul comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, a menţionat că aceasta este una dintre cele mai mari şi importante investiţii pentru localitate, deoarece reprezintă un magnet pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltare viitoare.
‘Pe lângă acest proiect cu UMF mai avem câteva proiecte cu toate universităţile din Timişoara, astfel că dorim să creăm în Ghiroda un pol educaţional, prin care să aducem un nivel educaţional de un anumit tip în comună. Iniţiativa a pornit de la noi, în 2017, noi am pus la dispoziţie terenul pentru această investiţie, tocmai pe o anumită strategie de dezvoltare a comunei pe termen mediu şi lung’, a explicat edilul Stănuşoiu.
‘Această investiţie va permite o dezvoltare fără precedent a instituţiei noastre, atât prin creşterea calităţii actului educaţional, cât şi prin implementarea unui concept nou de educaţie medico-farmaceutică, care să îmbine activitatea didactică cu activitatea de cercetare ştiinţifică, sportul, artele şi natura’, anunţa în vara anului trecut Dorel Săndesc, prorector Dezvoltare Academică al UMF Timişoara.
Proiectul, care se va derula pe un teren de 21.000 metri pătraţi, prevede construirea unei clădiri cu două amfiteatre, 10 săli de seminarii, centru de conferinţe, un muzeu antropologic şi un centru expoziţional, birouri pentru cadre didactice şi personal ştiinţific, două săli de studiu şi discuţii, anexe. Se vor mai construi un corp de clădire cu rol didactic şi un imobil cu unităţi de cazare, sală şi terenuri de sport.
Totodată, noul centru al UMF Timişoara va avea dotări moderne, instalaţii electrice de protecţie împotriva şocurilor, sistem de supraveghere video, de avertizare panică, instalaţii de ventilare.