AcasăStiri generaleTimiş: Un bărbat a fost reţinut pentru distrugere, după ce i-a dat...

Timiş: Un bărbat a fost reţinut pentru distrugere, după ce i-a dat foc autoturismului soţiei

Un bărbat de 41 de ani din localitatea Bodo a fost reţinut pentru 24 de ore, sâmbătă, de poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ, pentru infracţiunea de distrugere, după ce i-a dat foc autoturismului soţiei.

Biroul de presă al Poliţiei Timiş a anunţat că poliţiştii din Belinţ au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112 de un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Bodo, despre izbucnirea unui incendiu la autoturismul său, care se afla parcat în faţa casei.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu un detaşament de pompieri din Lugoj, care au procedat la stingerea incendiului.

Din primele verificări, s-a stabilit că autoturismul aparţine soţiei apelantului, iar în urma unor discuţii în contradictoriu între cei doi soţi, bărbatul ar fi incendiat autoturismul. De la faţa locului a fost ridicat un recipient care mirosea a combustibil, în vederea continuării cercetărilor.

Bărbatul a fost condus la sediul secţiei de poliţie pentru audieri, ulterior fiind reţinut pentru 24 de ore pentru distrugere şi a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a luării măsurilor legale care se impun.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks