AcasăStiri generaleTimiş: Un bărbat şi o femeie, care traversau reglementar strada, răniţi într-un...

Timiş: Un bărbat şi o femeie, care traversau reglementar strada, răniţi într-un accident

Un bărbat în vârstă de 59 de ani este urmărit penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident rutier, luni, soldat cu rănirea lui şi a altor două persoane care traversau reglementar o stradă din Timişoara.

Bărbatul de 59 de ani a condus autoturismul pe Calea Şagului, iar la intersecţia cu bulevardul Liviu Rebreanu a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani.

‘În urma impactului, primul autoturism a fost proiectat în doi pietoni, un bărbat şi o femeie, ambii în vârstă de 68 de ani, care traversau regulamentar, iar ulterior autoturismul, scăpat de sub control, a intrat în coliziune cu alte patru autoturisme ce se aflau într-o parcare special amenajată’, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În urma impactului au rezultat trei victime, cei doi pietoni şi conducătorul auto în vârstă de 59 de ani.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks