Un bărbat suspectat că a furat peste 170 de biciclete electrice dintr-un depozit, alături de mai mulţi complici, a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Suspectul, care ar fi spart şi alte depozite, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, în formă continuată.
‘În (…) 12/13.03.2023 a pătruns împreună cu mai multe persoane, prin efracţie în depozitul unei societăţi din comuna Ghiroda, judeţul Timiş, de unde a sustras sistemul DVR al camerelor de supraveghere video, un număr de 88 biciclete electrice marca Riverside B-Twin care erau ambalate în cutii de carton inscripţionate cu Decathlon, respectiv un număr de şase biciclete electrice model 8560739, un număr de 76 biciclete electrice model 8577923 şi un număr de şase biciclete electrice model 8608513, şi o cantitatea de detergenţi marca Dual Power, Dermond şi Sanitec, cauzând un prejudiciu de 51.716,68 Euro’, se arată într-un comunicat transmis vineri de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Conform aceleiaşi surse, în noaptea de 4 spre 5 iunie suspectul a pătruns, împreună cu mai multe persoane, într-un depozit de anvelope din Giarmata, de unde a sustras 21 de anvelope pentru camioane de diferite mărci şi dimensiuni, iar în noaptea următoare a revenit, furând încă 75 de anvelope. Prejudiciul total cauzat se ridică la aproximativ 50.000 Euro.
‘În noaptea de 11/12.06.2023, împreună cu alte persoane, a pătruns prin efracţie într-o hală aparţinând unei societăţi, cu punctul de lucru în localitatea Dumbrăviţa, judeţul Timiş, de unde a sustras aproximativ 7 butoaie de 200 litri cu ulei de motor pentru diferite vehicule, un butoi de vaselină de 200 litri şi 80 de bidoane (canistre) a câte 20 litri fiecare cu ulei ulei de motor pentru diferite vehicule şi a distrus o cameră de supraveghere video amplasată în exteriorul societăţii, creând un prejudiciu de aproximativ 70.000 lei’, se mai menţionează în comunicat.
Procurorul de caz a a formulat o propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara.