AcasăStiri generaleTimiş: Un candidat la examenul de Bacalaureat a fost eliminat deoarece avea...

Timiş: Un candidat la examenul de Bacalaureat a fost eliminat deoarece avea un telefon asupra sa

Un absolvent de liceu care susţinea proba de Limba română a Bacalaureatului, în centrul de examinare Deta, a fost eliminat din examen, luni, după ce a fost surprins că avea un telefon asupra sa.

Inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Timiş, Cosmin Hogea, a declarat ‘telefonul nu a sunat atunci când tânărul a fost depistat de supraveghetori, dar dispozitivul funcţiona’.

Candidatul eliminat nu mai are voie să participe la Bacalaureat în următoarele două sesiuni.

În judeţul Timiş, la prima probă scrisă a Bacalaureatului au participat 3.730 de elevi, în timp ce 100 de tineri au absentat.

Pentru examenul de Maturitate, în Timiş sunt aşteptaţi 4.154 de absolvenţi, din care 512 provin din promoţia anterioară.

Rata de promovare în judeţ a fost, în anul 2021, de 68%, mai mare faţă de anul precedent, când a fost de 62,4%. Anul trecut, în judeţul Timiş, trei elevi au obţinut media generală 10 la examenul de Bacalaureat.

Examenele vor continua, marţi, cu proba obligatorie a profilului, miercuri, cu proba la alegere a profilului şi specializării, iar joi, cu Limba şi literatura maternă. Rezultatele se vor afişa pe 27 iunie, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12,00 – 18,00. Pe 1 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks