AcasăStiri generaleTimiş: Un mort şi trei răniţi, între care un copil de 1...

Timiş: Un mort şi trei răniţi, între care un copil de 1 an, într-un accident la Chişoda

O femeie de 37 de ani a murit la spital, unde fusese transportată în urma unui accident rutier care a avut loc joi seara, în localitatea Chişoda, limitrofă municipiului Timişoara şi care s-a soldat în total cu patru victime.

Din primele verificări efectuate, s-a stabilit faptul că o femeie de 37 de ani ar fi condus un autoturism pe o stradă din Chişoda şi într-o intersecţie ar fi intrat în coliziune cu o maşină condusă de către un tânăr de 20 de ani, a anunţat Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

În urma impactului, au rezultat patru victime: femeia de 37 de ani, un copil de un an care se afla în maşina condusă de aceasta, şoferul de 20 de ani şi pasagerul său, în vârstă de 48 de ani.

Cele patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks