Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) anunţă finalizarea implementării unui proiect cu fonduri UE nerambursabile pentru înfiinţarea în instituţie a unui centru de suport pentru creşterea capacităţii de participare la competiţii europene, îndeosebi în cadrul celor care finanţează proiecte de cercetare.
Valoarea totală a proiectului ‘Centrul Suport pentru participarea la proiecte internaţionale – SupportTM a fost de aproape 3 milioane de lei, cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020, arată un comunicat de presă al UVT, transmis luni AGERPRES.
Centrul suport creat la nivelul UVT are în vedere şi a participarea la competiţii care vizează cercetarea, dezvoltarea şi inovarea internaţionale a universităţii şi a altor entităţi care solicită sprijin în acest sens, prin măsuri de sprijinire, facilitare şi formare în ceea ce priveşte accesul la informaţie, identificarea de parteneri şi elaborarea cererilor de finanţare.
Printre rezultatele principale ale proiectului se regăsesc: identificarea a 95 de entităţi locale şi regionale interesate şi eligibile pentru participarea la apelurile de proiecte finanţate de Comisia Europeana prin Programul Orizont 2020/Europa şi alte programe CDI internaţionale, dar şi construirea şi întreţinerea unui registru al entităţilor locale şi regionale interesate de participarea la competiţii europene.
În cei trei ani de implementare, SupportTM a organizat opt sesiuni de informare, cu derularea in situ sau online, cu peste 406 de participanţi, precum şi organizarea şi derularea a opt ateliere de lucru cu peste 253 de participanţi şi a opt sesiuni de lucru aplicative cu peste 381 de participanţi, cu derularea in situ sau online.
Totodată, s-a acordat sprijin în redactarea şi depunerea a 39 de cereri de finanţare. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)