Societatea de Transport Public Timişoara (STPT) va retrage spre andocare, sâmbătă, toate vaporetele destinate transportului public şi de agrement pe Canalul Bega, până în primăvara anului 2022.
Navele vor andoca pe platforma special amenajată în depoul Dâmboviţa, urmând să intre în revizie tehnică, după ce au deservit 123.839 de călători, în primele 10 luni ale acestui an, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al STPT, Cosmin Bradu.
În anul 2019, anterior pandemiei, peste 200.000 de călători au folosit vaporaşele, din care 75.000 de pasageri le-au folosit pentru agrement (de la pontonul Catedrală până la Uzina de apă şi retur) şi 127.328 de călători, în regim de transport public.
În octombrie 2018, Timişoara a devenit oficial primul oraş din România cu transport public în comun naval, deservit de şapte vaporetto, pe Canalul Bega, după peste şapte decenii de la sistarea transportului de mărfuri şi peste cinci decenii de la sistarea celui de persoane.