AcasăStiri generaleTimiş: Vernisajul expoziţiei permanente 'Istoria militară a Banatului', la MNB

Timiş: Vernisajul expoziţiei permanente ‘Istoria militară a Banatului’, la MNB

Muzeul Naţional al Banatului (MNB) vernisează miercuri, în colaborare cu Asociaţia de Reconstituiri Istorice Timişoara, expoziţia permanentă intitulată ‘Istoria militară a Banatului’, care conţine uniforme, arme şi piese de echipament militar de la începutul secolului XVIII (armatele habsburgică şi otomană) şi din anii Primului Război Mondial (Armata Română).

Expoziţia se axează în principal pe două perioade istorice importante pentru trecutul Timişoarei şi al Banatului, respectiv războaiele austro-turce de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, şi Primul Război Mondial. Cele două momente istorice consfinţesc eliberarea Banatului de sub stăpânirea otomană, respectiv Unirea Banatului cu România, transmit reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.

‘Istoria militară a Banatului’ este găzduită de Bastionul Theresia, la parterul clădirii monument istoric fiind expuse 20 de uniforme. La realizarea acestei expoziţii permanente nu au fost utilizate bunuri de patrimoniu, exponatele fiind replici la scara 1:1 după piese autentice. Multe dintre obiecte au fost utilizate de-a lungul timpului în spectacolele de reconstituire istorică organizate de Asociaţia de Reconstituiri Istorice Timişoara şi Muzeul Naţional al Banatului.

Expoziţia se doreşte a fi una interactivă, elevii însoţiţi de profesori vor avea posibilitatea să asiste la adevărate lecţii de istorie, să vadă piesele, să le atingă. Spaţiul poate să reprezinte o alternativă la obişnuita lecţie de istorie din sala de clasă.

Accesul în expoziţie va fi gratuit şi va putea fi vizitată sâmbăta şi duminica, între orele 12,00 şi 17,00, iar în restul săptămânii se poate vizita doar pentru grupuri organizate şi clase de elevi. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks