AcasăStiri generaleTimiş: Zece afgani care intenţionau să iasă ilegal din ţară, depistaţi de...

Timiş: Zece afgani care intenţionau să iasă ilegal din ţară, depistaţi de poliţiştii de frontieră

Zece cetăţeni din Afganistan, care intenţionau să ajungă în vestul Europei, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră din zona Cruceni, în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale. Potrivit unui comunicat al Poliţiei de Frontieră, remis, marţi, AGERPRES, poliţiştii de frontieră au oprit, luni, pe DN 59B, între localităţile Cenei şi Uivar, un autoturism condus de un cetăţean român, în vârstă de 41 ani, având în partea dreaptă, ca pasager, un alt cetăţean roman. În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat ca banchetele din spate erau scoase, iar în interior se mai aflau alte zece persoane, cetăţeni străini. Având în vedere faptul că nu îşi justificau prezenţa în zonă, cetăţenii străini, toţi bărbaţi, precum şi şoferul şi pasagerul autovehiculului au fost conduşi la sediul sectorului pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, persoanele în cauză au declarat că sunt cetăţeni afgani şi au vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. De asemenea, şoferul român a declarat că urma să transporte grupul de afgani până în Timişoara, în schimbul sumei totale de 500 de euro, destinaţia finală a acestora fiind ţări din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii afgani şi de trafic de migranţi pentru şoferul mijlocului de transport.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks