Cea de-a XVIII-a ediţie a Zilelor Culturii Sârbe la Timişoara, care se desfăşoară în perioada 6 – 27 noiembrie, aduc o paletă diversă de evenimente prin care sunt promovate valorile culturale tradiţionale, contemporane şi autentice ale sârbilor din Banat.
Uniunea Sârbilor din România (USR) în colaborare cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara, în calitate de organizatori, oferă pe tot parcursul lunii noiembrie spectacole şi activităţi culturale pentru toate categoriile de vârstă, de la proiecţii de film şi expoziţii, până la spectacole de teatru, târguri de carte, concerte şi spectacole folclorice dedicate tuturor celor care apreciază multiculturalitatea Banatului, anunţă un comunicat al USR remis, luni, AGERPRES.
Deschiderea festivă a manifestărilor are loc luni seara, pe scena Teatrului Naţional din Timişoara, unde este programată piesa ‘Căsătoria’ de N. Gogol, în limba sârbă cu subtitrare în limba română. Marţi, de la ora 19.00, pe scena Filarmonicii Banatul va fi prezentat un concert al orchestrelor de tamburaşi.
Vineri, manifestările trec în judeţul Arad, unde va fi prezentat concertul Ansamblului Naţional ‘Kolo’ al Serbiei.