Un parteneriat între Aeroportul Internaţional Timişoara (AIT) ‘Traian Vuia’ şi Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite, în domeniul dezvoltării infrastructurii de cargo a instituţiei aeroportuare timişorene, ar putea deschide perspective benefice, a declarat, miercuri, directorul general al AIT, Stamatovici.
Reprezentanţii Abu Dhabi Ports Group din Emiratele Arabe Unite şi ai ADQ Abu Dhabi au discutat, miercuri, la Timişoara, alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi secretarul de stat Bogdan Mândrescu, cu oficialii locali ai AIT, despre concretizarea unui parteneriat cu Abu Dhabi Ports Group, care ar transforma aeroportul într-un puternic nod comercial regional european, conectat la reţelele naţionale şi internaţionale de transport feroviar şi rutier.
‘Un parteneriat Timişoara – Abu Dhabi în domeniul dezvoltării infrastructurii de cargo a Aeroportului Internaţional Timişoara ‘Traian Vuia’ ar fi o oportunitate extraordinară. Acest nou pas în discutarea unei relaţii de colaborare deschide perspective foarte serioase’, a punctat Daniel Stamatovici.
Întâlnirea a avut loc ca urmare a discuţiilor purtate în luna iunie de ministrul Sorin Grindeanu cu partea emirateză, întâlnire care a stabilit atunci posibilitatea unui parteneriat pentru dezvoltarea Centrului Logistic Intermodal Cargo pe Aeroportul Internaţional Timişoara ‘Traian Vuia’.
Centrul Intermodal Timişoara, a cărui edificare este evaluată la 300 de milioane de euro, ar putea fi dezvoltat pe o suprafaţă de 65 de hectare şi ar oferi facilităţi de depozitare şi transport, inclusiv pentru mărfurile intercontinentale.
Din partea gazdelor au participat la discuţii director general, Daniel Stamatovici, director operaţional, Marian Chivu, şi director infrastructură, Daniel Dinu.