Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Timiş va cere Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) să se pronunţe vizavi de conformitatea documentelor medicale ale celor 178 de cadre didactice care au rămas să predea online, deşi elevii au revenit la activitatea directă, în clase, după vacanţă.
Inspectorul şcolar general al ISJ Timiş, Marin Popescu, a explicat, miercuri, că există situaţii în care dascălii au prezentat adeverinţă de la medicul curant dublată de Scrisoarea medicală de la externarea din spital, dar astfel de cazuri nu sunt cuprinse în Ordinul Ministrului.
‘Săptămâna trecută erau 178 de cadre didactice care au rămas online, cu certificate/adeverinţe medicale care le permit să predea online. Dintre acestea, 10 au revenit la şcoală. Încă nu s-a încheiat verificarea. Am identificat documente care nu sunt conforme, în sensul în care Ordinul Ministrului spune clar că trebuie să fie un certificat sau adeverinţă de la Medicina Muncii sau medicul curant. Sunt situaţii în care avem adeverinţă de la medicul curant dublată de Scrisoarea de ieşire din spital. Vom lua legătura cu DSP Timiş să ne spună dacă aceste documente respectă legea. Din ce am verificat până acum am văzut că majoritatea au certificat de la Medicina Muncii sau medicul curant, dar sunt şi astfel de situaţii, în care au adeverinţă dublată de scrisoarea de ieşire din spital’, a explicat Marin Popescu, într-o conferinţă de presă.
Acesta a subliniat că nici el personal şi nici în numele Inspectoratului nu le-a cerut acestor dascăli să revină la clasă, ci doar li se verifică documentelor în baza cărora au ales să continue predarea online.
‘Vrem să revină cât mai mulţi la predarea în clasă. Limitele învăţământului online au fost atinse. Revenirea la şcoală este benefică mai ales pentru elevi, trebuie să respectăm dreptul la educaţie. Foarte mulţi părinţi au spus că îşi aduc copiii la şcoală. Locul de muncă al profesorilor este la şcoală, iar şcoala este pregătită şi pentru predarea online, astfel că profesorii pot să revină în şcoală şi să le predea online din şcoală elevilor care stau acasă, ţinând cont de sănătatea fiecăruia. Există riscuri pentru colegii noştri de a se îmbolnăvi, dar atâta timp cât pot să meargă în alte aglomeraţii la cumpărături, pot veni şi la şcoală’, a detaliat Marin Popescu.
În prezent, niciun elev nu este spitalizat cu probleme COVID, dar sunt 163 în carantină sau izolare. Trei cadre didactice şi două nedidactice sunt spitalizate, potrivit şefului ISJ Timiş.
302 profesori predau online, fiind din unităţi de învăţământ aflate în scenariul galben.
Totodată, Marin Popescu a anunţat că va continua pentru trei săptămâni campania de vaccinare cu echipe mobile în unităţile liceale, în parteneriat cu Spitalul Militar.
‘Acum avem înscrişi peste 316 de elevi cu vârsta de peste 16 ani -18 ani pentru vaccinare. În total sunt 342 înscrişi, diferenţa fiind reprezentată de profesori şi personal din învăţământul preuniversitar şi de membri ai familiilor elevilor şi profesorilor. Vaccinarea elevilor se face doar cu acordul ambilor părinţi’, a precizat Marin Popescu.