AcasăStiri generaleTimiş:Patroana unui lanţ de farmacii din Timişoara, condamnată definitiv pentru aderare la...

Timiş:Patroana unui lanţ de farmacii din Timişoara, condamnată definitiv pentru aderare la un grup infracţional organizat

Curtea de Apel Craiova a condamnat-o definitiv, luni, pe patroana unui lanţ de farmacii din Timişoara, Rodica Vlad, la doi ani şi şase luni de închisoare, într-un dosar de iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7). ‘Condamnă pe inculpata Vlad Rodica la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) pentru săvârşirea infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat. (…). Condamnă pe inculpata Vlad Rodica la pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor (…) pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată. (…). Contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpata să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor’, se arată pe site-ul Curţii de Apel Craiova. Farmacista Rodica Vlad va trebui să achite, în solidar cu alţi condamnaţi, peste 600.000 de lei din prejudiciul cauzat statului român, prin introducerea în contabilitate de facturi fictive, obţinute de la romi din Strehaia. Procurorii DIICOT arătau, în 2012, că liderii unei grupări infracţionale au identificat zeci de firme cu cifre de afaceri semnificative, iar ulterior au emis facturi fiscale pentru operaţiuni comerciale fictive de livrare mărfuri sau prestări servicii, la înţelegere cu administratorii respectivelor societăţi, în schimbul unui comision, în prejudiciul bugetului de stat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks