AcasăStiri generaleTimişul, interconectat cu judeţul Caraş-Severin prin infrastructură de transport

Timişul, interconectat cu judeţul Caraş-Severin prin infrastructură de transport

Reprezentanţii conducerilor judeţelor Timiş şi Caraş-Severin au început demersuri de creare a unui parteneriat în cadrul căruia să realizeze mai multe proiecte comune majore de infrastructură pe mobilitate, cu efecte pozitive în sectoarele economic, social şi de mediu. Pe lista obiectivelor care au fost agreate de cele două administraţii judeţene se află realizarea unui sistem ‘train-tram’ de la Reşiţa la Timişoara, un drum expres între Berzovia şi autostrada A1, dar şi construirea a patru benzi rutiere între Moşniţa şi Berzovia. Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, consideră că demersul celor patru autorităţi va spori considerabil şansele proiectelor de a primi finanţare europeană, întrucât noul program 2021 – 2027 pune accentul tocmai pe modernizarea infrastructurii de transport regionale. ‘Beneficiem de un context administrativ favorabil, în care partenerii noştri din Caraş-Severin, atât de la judeţ, cât şi de la municipiu, sunt pe aceeaşi undă cu noi. Şi ei, dar şi noi, dezvoltăm echipe performante de accesare a fondurilor europene. Nu sunt proiecte uşor de realizat şi nici nu vor fi făcute peste noapte, dar nu am venit la Consiliu să gândim mărunt. Nu ne autoimpunem limite. Noua formulă a puterii de decizie la nivelul celor două judeţe va arăta că se poate să ducem la capăt proiecte mari’, a declarat joi, într-un comunicat remis AGERPRES, Alin Nica. În acest context, Consiliile Judeţene Caraş-Severin şi Timiş, alături de municipiile reşedinţă de judeţ, Reşiţa şi Timişoara, au decis să intre într-un parteneriat menit să dezvolte cinci proiecte comune de infrastructură majore, precum şi asigurarea cadrului necesar accesării de finanţări, implementării şi monitorizării acestor proiecte. Astfel, cele patru administraţii îşi propun să modernizeze infrastructura feroviară pentru implementarea soluţiei de transport de tip ‘train-tram’ pe ruta Reşiţa Sud – Bocşa – Timişoara Nord şi asigurarea legăturii cu Aeroportul Internaţional ‘Traian Vuia’ din Timişoara. Totodată, se are în vedere o soluţie tehnică similară şi pentru ruta Berzovia – Oraviţa – Anina. Parteneriatul dă o importanţă majoră şi infrastructurii rutiere, construirea unui nou drum, expres cu trei benzi între Berzovia – Buziaş – Topolovăţul Mare – Autostrada A1 şi este avută în vedere şi extinderea la patru benzi de circulaţie a drumului Moşniţa Nouă – Buziaş (DJ 592), cât şi modernizarea drumului interjudeţean DJ 684 pe traseul DN 68A (Coşava) – Tomeşti – Luncanii de Sus – limită de judeţ Caraş Severin – DN 68 (Voislova). Pentru a deveni funcţional, parteneriatul trebuie să treacă prin votul fiecărui consiliu menţionat, iar Timişul l-a aprobat, miercuri, printr-un vot în unanimitate.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks