Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) invită liceenii care doresc să-i devină studenţi la cel mai inovator târg educaţional organizat de o instituţie de învăţământ superior din România, care va avea loc, în perioada 25 – 27 mai, virtual, în clădirea Rectoratului, din Piaţa Operei.
În acest an, UPT s-a mutat în mediul virtual, pentru ca orice elev din ţară să se poată conecta şi participa la târgul EduExpoUPT, pentru care a fost reconstruită virtual clădirea Rectoratului, arată un comunicat al universităţii remis, luni, AGERPRES.
Practic, elevii care doresc să afle informaţii utile despre oferta educaţională a facultăţilor din cadrul UPT pot accesa linkul https://eduexpo.upt.ro/ de pe calculator şi vor avea posibilitatea să ajungă în mod virtual în faţa Palatului Lloyd (denumirea istorică a clădirii), iar de aici păşesc în cadrul târgului.
Fiecare facultate are oferta expusă, iar elevii pot intra în contact cu cadrele didactice, pot pune întrebări şi au acces la toate informaţiile necesare pentru a lua una dintre cele mai importante decizii pentru viitorul lor, cu ajutorul specialiştilor dispuşi să îi ghideze.
‘Putem spune că un astfel de târg este unul dintre beneficiile aduse de pandemie. Şi anume schimbarea mentalităţilor în educaţie, căutarea unor forme sau modele noi de exprimare, în acord cu evoluţia tehnologică. Pentru noi este o modalitate mai uşoară de a ne face cunoscută oferta educaţională, folosind ceea ce stăpânim foarte bine: tehnologia. Ne bucură că, dincolo de elevi, o astfel de promovare va fi acum înţeleasă mult mai bine de părinţi, adică persoanele care participă la luarea unor astfel de decizii cu privire la viitorul tinerilor. Vom continua să inovăm în educaţie, aşa cum facem şi în tehnologie, pentru că aceasta defineşte primul secol al universităţii noastre’ declară rectorul UPT, Florin Drăgan.
Până în prezent, s-au înscris la târg elevi din vestul ţării, dar şi tineri din judeţe aflate la o distanţă considerabilă de Timişoara, semn că UPT reprezintă un punct important pe harta învăţământului universitar românesc.
EduExpoUPT prezintă 10 facultăţi, 29 de domenii de licenţă şi 53 de specializări şi se adresează tuturor persoanelor dornice să afle informaţii cu privire la oferta educaţională a UPT, dar şi numeroasele oportunităţi de care se bucură un student al Universităţii. Între orele 14,00 – 18,00, participanţii la târg vor avea loc întâlniri live prin platforma Zoom cu reprezentanţii fiecărei facultăţi. La finalul fiecărei prezentări, participanţii vor avea ocazia de a discuta şi de a pune întrebări acestora.
Întâlnirile vor avea loc zilnic, de marţi până joi, pentru prezentarea Universităţii Politehnica Timişoara (ora 13,30), Facultatea de Automatică şi Calculatoare (14,00), Facultatea de Arhitectură şi Urbanism (14,25), Facultatea de Electronică, Telecomunicaţii şi Tehnologii Informaţionale (14,50), Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului (15,15), Facultatea de Electrotehnică şi Electroenergetică (15,40), Facultatea de Construcţii (16,05), Facultatea de Ştiinţe ale Comunicării (16,30), Facultatea de Mecanică (16,55), Facultatea de Management în Producţie şi Transporturi (17,20), Facultatea de Inginerie din Hunedoara (17,45).