Tineretul Național Liberal anunță că va desfășura și în acest an campania națională de donare de sânge „Din inimă, pentru România”.
“Din inimă, pentru România
Într-un efort colectiv de a sprijini sistemul medical și de a aduce speranță în inimile celor aflați în nevoie, noi, Tineretul Național Liberal vă anunțăm că vom desfășura și în acest an campania națională de donare de sânge „Din inimă, pentru România”. Săptămâna donării de sânge va avea loc în fiecare județ al țării în perioada 15-21 ianuarie.
Printr-un gest profund de solidaritate, dorim să evidențiem importanța evenimentelor de acum mai bine de un secol și jumătate, care au marcat drumul către formarea statului național unitar român. Aniversăm anul acesta 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, un moment istoric de mare însemnătate pentru toți românii. Un moment care reprezintă piatra de temelie pentru înfăptuirea statului unitar național român și care a creat condițiile obținerii Independenței de stat, iar ulterior a realizării Marii Uniri din 1918.
Cu convingerea că fiecare donare contează, îi invităm pe toți cei care îndeplinesc condițiile de donare să se alăture misiunii noastre și să meargă de luni până vineri la centrele de transfuzii din țară. Haideți să demonstrăm împreună puterea comunității noastre în susținerea vieții și a idealurilor naționale.
Și pentru a ne asigura că vestea ajunge în toată țara – BlooDoChallenge este alături de noi. Prin aplicație vă puteți programa online la donare, aveți carnetul donatorului în format digital și sunteți la curent cu campaniile de donare din toată țara. Din inimă, pentru România se găsește și în aplicația lor, disponibilă pe: https://bloodochallenge.com/.
Din inimă pentru România – #TNLdonează!”, anunță organizația liberală.
Articolul Tineretul Național Liberal va desfășura și în acest an campania națională de donare de sânge „Din inimă, pentru România” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro