Elevii şi studenţii din Timişoara sunt invitaţi să inspire cu ideile lor perspectiva de dezvoltare a oraşului, printr-o serie de evenimente organizate de Universitatea Politehnica din Timişoara (UPT), în cadrul unui proiect susţinut de Norwegian University of Science and Tehnology Trondheim, Norvegia.
Prin proiectul SEE 821 – ‘Timişoara – from today’s cultural capital to the city of the future. Design the future of your city’ -, până în 3 octombrie, toţi elevii şi studenţii care au talent artistic, sunt creativi şi vor ca ideile lor să conteze în comunitatea în care trăiesc pot realiza o lucrare artistică de orice fel (machetă, desen, pictură, colaj etc.) în care să ilustreze imaginea oraşului viitorului, aşa cum şi-l imaginează, arată un comunicat al UPT remis, miercuri, AGERPRES.
Lucrările realizate vor fi predate în data de 3 octombrie la sediul Bibliotecii UPT, între orele 8,00 – 16,00, acestea fiind expuse public în holul central al Bibliotecii UPT, în perioada 10 – 22 octombrie.
Evenimentul este sprijinit de parteneri precum Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti din Politehnică (COSPol), Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM), Asociaţia Culturală ‘Salvaţi Patrimoniul Timişoarei’, Şcoala Gimnazială nr 19 ‘Avram Iancu’ din Timişoara.
Proiectul ‘Timişoara – from today’s cultural capital to the city of the future. Design the future of your city’, al cărui promotor este Universitatea Politehnica Timişoara, se bucură de colaborarea cu NTNU (Norwegian University of Science and Tehnology) Trondheim, Norvegia – partener al proiectului. NTNU este universitatea norvegiană care organizează evenimentul FUTURUM, o expoziţie despre viitor, despre cum vor arăta oraşele noastre peste 30 de ani şi despre modul în care noi, cetăţenii, printr-o cultură adecvată, putem contribui la sustenabilitatea zonelor urbane.
Rezultatele proiectului contribuie la promovarea şi diseminarea anului ‘Timişoara Capitală Culturală Europeană 2023’.