Celebrul actor american John Malkovich va fi prezent pe 20 şi 21 iulie la Timişoara, unde va fi protagonistul spectacolului The Infernal Comedy/ Comedie Infernală, la Teatrul Naţional.
‘Teatrul Naţional din Timişoara continuă Anotimpurile FEST-FDR cu un eveniment unic, o premieră absolută pentru Timişoara şi un moment de vârf al Capitalei Europene a Culturii. Joi, 20 iulie, şi vineri, 21 iulie 2023, de la ora 19,00, Teatrul Naţional prezintă spectacolul The Infernal Comedy/ Comedie Infernală, avându-l ca protagonist pe celebrul actor american John Malkovich”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.
Dublu nominalizat la Oscar, la Globul de Aur şi pentru premiile BAFTA, actorul a jucat în numeroase filme cu impact la nivel mondial. Printre acestea se află Dangerous Liaisons / Legături primejdioase sau Being John Malkovich, unde îşi interpretează propriul personaj. Actorul american îşi construieşte cariera şi prin alte filme celebre: The Iron Mask / Omul cu masca de fier, Empire of the Sun / Imperiul soarelui, The Sheltering Sky / Ceai în Sahara, Death of a Salesman / Moartea unui comis voiajor sau Of Mice and Men / Despre oameni şi şoareci. Personajul său din Con Air / Avionul condamnaţilor, Cyrus ‘The Virus’, este cunoscut ca fiind unul dintre cele mai impresionante personaje negative ale cinematografiei celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, precizează sursa citată.
The Infernal Comedy este un spectacol pe care autorul său, Michael Sturminger, care semnează şi regia artistică, l-a scris special pentru celebrul actor, construind un dialog între limbajul vorbit şi cel cântat, universul sonor – punctat de muzica lui Vivialdi, Mozart, Beethoven, Haydn, Weber, Gluck şi Boccherini – fiind susţinut de sopranele Susanne Langbein şi Chen Reiss şi de renumita orchestră Wiener Akademie Orchester, dirijată de Martin Haselbock, creator al conceptului muzical al spectacolului. The Infernal Comedy s-a jucat în peste 150 de săli de spectacol din întreaga lume, în ţări de pe trei continente.
Spectacolul este prezentat în cadrul Anotimpurilor FEST-FDR, parte din traseul Vocile oraşului / Atelierul Identitate din cadrul Programului Cultural ‘Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023’ şi este finanţat din fonduri private.