La Timişoara a fost lansat, în premieră, proiectul ‘NEO-ARH – Amprente ale stilului neoromânesc în Capitala Europeană a Culturii’, care cuprinde un film documentar, o expoziţie de fotografie şi un catalog tematic, în care pot fi descoperite câteva dintre clădirile timişorene care conţin astfel de elemente arhitectonice, cele mai reprezentative fiind Catedrala Mitropolitană şi frontispiciul Operei Naţionale Române.
Expoziţia de fotografie este deschisă publicului în Infocentrul Turistic din Complexul Bastion al Muzeului Naţional al Banatului (MNB), între 21 – 30 noiembrie, perioadă în care publicul va putea să participe gratuit la tururi ghidate ale principalelor clădiri în stil neoromânesc din oraş.
‘Acest întreg ansamblu de arte vizuale dedicat unui stil identitar, care deşi pare dedicat unei categorii de specialişti – arhitecţi sau studenţi de la Arte, în realitate este pentru cei care înţeleg că identitatea românească are mai multe componente: limba, teritoriul, clădirile esenţiale din toate oraşele ţării, respectiv primăriile, catedralele, opera. Cum spunea Mitropolitul Ioan al Banatului, ‘Dacă faci un tur al catedralelor din ţară, par toate la fel, frumoase, dar catedrala din Timişoara este unică’. Evenimentul de acum se referă la identitatea noastră pe care o regăsim, la valori care trebuie să fie permanente. Stilul naţional român rămâne legat de complexa istorie a curentului Art Nouveau şi de identitatea sa culturală diversă (…) La Timişoara, acest stil a început să fie promovat după 1920, când în vestul Europei curentul Art Nouveau dispărea’, a declarat, pentru AGERPRES, cineastul Cristian Radu Nemă, despre proiectul NEO-ARH.
Iniţiatoarea proiectului, Bianca Beatrice Michi, a precizat, că în Timişoara stilul neoromânesc a apărut după Primul Război Mondial, începând cu 1920, fiind preferat de autorităţi pentru clădirile publice importante, cum sunt Catedrala Mitropolitană sau noua faţadă a Teatrului Naţional (Opera).
‘Am identificat în Timişoara şi alte clădiri care poartă amprenta stilului naţional românesc, precum Institutul de Igienă, Casa Ciobanu. Cele mai frumoase clădiri în acest stil se găsesc pe bulevardul C.D. Loga, unde coloanele brâncoveneşti decorează logii şi dau un aer aparte acestor construcţii’, a completat Bianca Beatrice Michi.
Filmul documentar ‘NEO-ARH’, în regia cineaştilor Cristian Radu Nemă şi Mimis Ravanis, cu un scenariu semnat de Bianca Beatrice Michi, a fost lansat luni seara, la Timişoara, propunând o călătorie într-o lume heterotopică, unde spectatorul poate urmări parcursul integrării stilului arhitectural naţional în contextul amplu al spaţiului timişorean construit.
Eseul reprezintă un exemplu de ‘utopie patrimonială’, potrivit iniţiatorului proiectului, care se proiectează în trecut şi se redefineşte în contemporaneitate. Documentarul include o perspectivă istorică şi artistică a unor clădiri reprezentative pentru stilul neoromânesc din Timişoara, interviuri cu personalităţi relevante şi cu actuali gestionari ai clădirilor.
Evenimentul cu mai multe componente este menit să aducă în atenţia publicului larg stilul arhitectural neoromânesc, una dintre cele mai remarcabile creaţii arhitecturale ale artei naţionale, un veritabil simbol al unităţii culturale şi, totodată, un element reprezentativ al patrimoniului cultural material al Timişoarei. AGERPRES / (A, AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)